ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. A rămîne nemișcat sub influența unei impresii sau a unei senzații puternice; a încremeni, a înmărmuri, a îngheța. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. Cînd auzi bărbatul una ca asta, mai înlemni. RETEGANUL, P. I 43. De mînie, o-nlemnit pe loc. ALECSANDRI, T. 518. ◊ Tranz. fact. El sta cufundat într-o mirare sau mai bine zicînd admirare adîncă ce îl înlemnise pe loc. ALECSANDRI, O. P. 76. ♦ Fig. (Rar) A deveni neîndurat; a se împietri. Cum sînteți voi toate... vorbi ea încetișor. Cum v-ați învîrtoșat, cum v-ați înlemnit. CONTEMPORANUL, IV 88.