ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. A mina un loc cu iarbă de pușcă, pentru a produce explozie. Înierbară și locul de la mănăstirea Radului-vodă, cu gînd ca să-i dea foc. ISPIRESCU, M. V. 30. – Pronunțat: în-ier-.

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

înierbá vb. (sil. -ier-), ind. prez. 1 sg. înierbéz, 3 sg. și pl. înierbeáză

înierbáre s. f. (sil. -ier-), g.-d. art. înierbării; pl. înierbări

ÎNIERBÁ vb. v. spânzui.

înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peștilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de pușcă sub un zid pentru a exploda; a mina.

înĭerbéz v. tr. Vechĭ. Umplu cu ĭarbă (praf de pușcă) un zid ș. a. – Și înerbez. Și înĭerbăresc.

înierba vb. v. SPÎNZUI.