înháț, a -á v. tr. (d. interj. haț, hîț și înrudit cu înșfac și împrohitesc, precum și cu vsl. -hytitĭ și hyštatĭ, a înhăța [Bern. 1, 144]. Cp. înhap, apuc și hoț). Fam. Înșfac, unflu, apuc răpede: hoțu înhăță punga și fugi, dar și gardistu-l înhăță pe el.