înghít (est) și înghíț (vest), a -țí v. tr. (lat. in-glûtire și -glŭttire, a înghiți, din răd. glu-, -gul, de unde vine și gŭla, gură, vsl. glŭtiti a înghiți, rom. gîlgîĭ ș. a.; it. inghiottire, pv. englotir, fr. engloutir, cat. vsp. englutir. – Să înghită (est), să înghiță (vest). V. sughiț, deglutițiune, gît, gălătuc, hîltîc). Daŭ drumu pe gît, bag în stomah: înghit ceĭa ce am mestecat, un hap. Absorb, sug: buretele, pămîntu înghite apa. Dispar în: prăpastia, marea l-a înghițit. Consum, întrebuințez: această mașină înghite mult spirt. Fig. Sufer în tăcere o ofensă, o insultă: a înghiți o ofensă. Risipesc: acest tînăr a înghițit averea părinților. V. mănînc și beaŭ). Nimicesc, devorez, consum: această operă a înghițit mulțĭ oamenĭ. Înghit nodurĭ, sufer ceva neplăcut: înghițea nodurĭ auzind ce se zicea contra luĭ. Înghite-o! sufere și ocara asta! A înghiți în sec, a înghiți fără să aĭ nimica în gură de poftă că-l vezĭ pe altu mîncînd orĭ auzĭ cum se vorbește de niște bucate pe care le doreștĭ. A înghiți un hap, o pilulă, 1. a înghiți o vorbă neplăcută, 2. a înghiți o păcăleală, a crede o mincĭună. Înghite, Agache (măĭ Agapie)! invitațiune glumeață și familiară la mîncare și băutură (Mold.).