î́nger m. (lat. ángelus, d. vgr. ággelos, anunțător, înger; it. ángelo, pv. cat. sp. angel, fr. ange, pg. anjo. V. arhanghel). Ființă spirituală despre care se zice că locuĭește în cer. Fig. Persoană foarte blîndă. Ca un înger, foarte frumos, foarte bine: a fi frumos, a cînta ca un înger. Tare de înger, rezistent, curajos, care nu se emoționează. Slab de înger, fricos, care cedează ușor. – Îngeriĭ îs numițĭ „trimeșiĭ ceruluĭ” fiind-că Dumnezeŭ, după tradițiunea religioasă, ĭ-a întrebuințat adese-orĭ la trimesu ordinelor și la manifestarea voințeĭ luĭ. Li se dă un nume special după funcțiunea lor: îngeru păciĭ, al rugăcĭuniĭ, al mărilor, al morțiĭ (saŭ îngeru exterminator) ș. a. Se numesc îngerĭ răĭ saŭ aĭ întunericuluĭ aceĭ pe care Dumnezeŭ ĭ-a răpezit în abis după ce s’aŭ revoltat; îngerĭ bunĭ saŭ aĭ luminiĭ îs aceĭa pe care Dumnezeŭ ĭ-a confirmat în glorie ca să le recompenseze fidelitatea.Înger păzitor saŭ de pază saŭ tutelar saŭ protector e acela care îl păzește pe fie-care creștin. Maĭ mulțĭ îngerĭ bunĭ îs citațĭ în Scriptură: arhangelu Mihail, care l-a doborît pe Lucifer; Rafail, care l-a condus pe tînăru Tabias: Gavril, care a anunțat Mariiĭ că-l va naște pe Hristos. Pintre îngeriĭ ceĭ răĭ îs Satana, Belzebut ș. a.