ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

înfurnicá vb., ind. prez. 3 sg. înfurnícă

ÎNFURNICÁ vb. v. furnica.

înfurnicà v. a se înfiora de frică: mi se înfurnică pielea când aud de ele PANN. [v. furnicà].

furníc, a -á v. intr. (lat. formico, -áre; it. formicare, vfr. formier, nfr. fourmiller, sp. hormigar, pg. fornigar). Foĭesc, mișun: Jidaniĭ furnică pe la bariere, furnică tîrgu de Jidanĭ. Fig. Abund: această carte furnică de greșelĭ, greșelile furmică pin această carte. Am mîncărime pe supt pele (ca la simptomele frugurilor, la electrizare, la frică ș. a.): îmĭ furnică picĭoarele. A te furnica (saŭ înfurnica) v. refl. impers. Simt furnicăturĭ: mă furnică pin picĭoare, pe supt pele.

înfurnica vb. v. FURNICA.