ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. 1. A insufla avînt, a stîrni entuziasm; a entuziasma, a pasiona. Nu mai avea pe căpetenia care să-i înflăcăreze. ISPIRESCU, M. V. 59. ◊ Absol. Ca scriitor revoluționar [Bălcescu] a scris discursuri, compuneri capabile să miște și să înflăcăreze. L. ROM. 1953, nr. 1, 35. Iscusita fată... Cu a ei cătătură ce înflăcăra. NEGRUZZI, S. II 31. ♦ Refl. A se aprinde, a se anima; a se pasiona, a se entuziasma. Rău, Ignate! Foarte rău! se înflăcără iarăși primarul. REBREANU, R. I 238. 2. A face să capete culoarea flăcării, a înroși, a împurpura. Vestea neașteptată i-a înflăcărat obrajii. ▭ Pojarul zorilor de mai Înflăcărează valea toată. DEȘLIU, M. 19. ◊ Refl. Deodată scînteiară sulițele de lumină ale soarelui, răsăritul se înflăcăra într-o fierbere argintie. SADOVEANU, O. VI 20. Deasupra casei ei în infinit, ardea o stea roșie, se înflăcăra și se stingea. IBRĂILEANU, A. 141.