înfiripá (-péz, înfiripát), vb. – 1. A forma, a compune. – 2. A ameliora, a restabili. – 3. (Refl.) A se realiza, a se transforma în realitate. – Var. (Mold., Bucov.) înciripa. Origine necunoscută. După Giuglea, Dacor., II, 825 și LL, II, 42, de la un lat. *imperfilāre, care nu pare posibil. Pușcariu, Dacor., IV, 710-2 și DAR pleacă de la var., considerînd că forma de bază este un hiperurbanism, și o derivă din sl. (rus., rut., bg.) čerep „ghiveci, oală”; semantismul ar pleca, deci, de la sensul din sl., pentru a trece la acela de „a repara un recipient spart”, și de aici „a repara”. Această der. nu pare probabilă, deoarece este ciudat ca vasele sparte să se poată repara și încă și mai ciudat să se repare atît de bine încît să se poată ajunge la ideea de „a îmbunătăți”. Pare evident, așa cum semnalează Tiktin și Scriban, că acest cuvînt provine de la fire „caracter, fel de a fi”, cf. a-și veni în fire = a se înfiripa „a se reface”; însă nu este clar.