înecá (înéc, înecát), vb. –
1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. –
2. A strangula, a sugruma. –
3. A sufoca prin scufundare. –
4. A inunda. –
5. A sufoca, a asfixia. –
6. (
Refl.) A dispărea. –
7. (
Refl.) A mu mai putea înghiți, a i se pune un nod în gît. –
Var. neca. –
Mr. nec, necare;
megl. nec, nicari „a omorî”.
Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Pușcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9),
cf. it. annegare,
prov. negar,
fr. noyer,
cat.,
sp.,
port. anegar. În
rom., ca și în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”,
cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluție se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine și pisică prin înecare, și, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnați prin același procedeu (
cf. numeroasele
ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin
rom. dublul sens de „a omorî” și „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e,
cf. inel.
Der. înecător,
adj. (care îneacă); înecăcios,
adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghițit, tare; varietate de pere și de prune); înecătură,
s. f. (
înv., asfixie, sufocare;
înv., naufragiu;
înv., inundație); înecăciune,
s. f. (
înv., asfixie;
înv., inundație); înec,
s. n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundație; diluviu).