îndemná (îndémn, îndemnát), vb. –
1. (
Înv.) A invita, a pofti. –
2. (
Înv.) A obliga, a pricinui. –
3. A împinge, a da un impuls. –
4. A stîrni, a incita, a mișca. –
5. A exorta, a înflăcăra. –
6. (
Refl.) A se hotărî. –
7. (
Refl.) A se mulțumi, a se simți bine. –
Mr. îndemn. Origine incertă. Se consideră în general (Pușcariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui
lat. inde-mināre,
cf. mîna „a conduce” sau
fr. emmener. Această explicație, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în poziție forte în prezent eu *indemîn,
cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede că îndemna este doar
var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Dacă primele două sensuri, care astăzi apar
înv., sînt originare este posibil să fie vorba despre
lat. dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune în situația de a face” ceea ce indică
vb. următor (
cf. Coresi, îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal,
cf. signum › semn; în- trebuie să fie
pref. factitiv adăugat tîrziu.
Der. îndemn,
s. n. (invitație, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnătură,
s. f. (
înv., stimul); îndemnător,
adj. (animat, stimulant).