ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. (Înv.) Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A face (cuiva) un bine, a ajuta (pe cineva); a obliga la recunoștință. Îți mulțumesc încă o dată că m-ai îndatorat la nevoie. CARAGIALE, O. VII 167. Fie, cum vrei, eu cătam să te îndatorez. ALECSANDRI, T. I 449. Asta vorbă prea mult îl îndatora. PANN, P. V. II 56. 2. Tranz. A constrînge pe cineva la ceva; a impune ca o datorie, a obliga. Vezi că atîta cît ai înfăptuit, te îndatorează să-nfăptuiești mai mult? PAS, Z. I 11. Lucrările... la care mă îndatora sarcina mea de deputat. NEGRUZZI, S. I 220. Îl îndatoră să-i spuie tot adevărul. GORJAN, H. I 6. 3. Refl. A face datorii, a se încurca în datorii; a se împrumuta. Nu-i place să se îndatoreze. ♦ Tranz. (Cu privire la bunuri materiale) A pune în gaj sau ca amanet pentru o sumă de bani. V. ipoteca. A îndatorat casele. – Variantă: îndatorí, îndatoresc (CREANGĂ, O. A. 182, ALECSANDRI, T. I 225, NEGRUZZI, S. II 156), vb. IV.

ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Datorie morală, obligație, sarcină obligatorie. S-a dat pămîntul întreg în stăpînirea și lucrarea poporului, cu îndatoriri și disciplină anumite. SADOVEANU, E. 26. Împlinim fiecare niște îndatoriri fixe. CARAGIALE, O. III 146. ♦ Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. Domițian se simțea din ce in ce mai bine, deși îndatoririle acestea nu-l prea mirau: era deprins de acasă cu ele și le primea ca și cum i s-ar fi cuvenit. BASSARABESCU, S. 35. 2. (Învechit) Obligație sau datorie bănească. Îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut. BĂLCESCU, O. II 13.

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

îndatorá vb., ind. prez. 1 sg. îndatoréz, 3 sg. și pl. îndatoreáză; ger. îndatorând

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ÎNDATORÁ vb. 1. v. împrumuta. 2. v. obliga. 3. v. angaja.

ÎNDATORÍRE s. 1. v. obligație. 2. v. oficiu. 3. v. atribuție. 4. angajament, obligație, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta față de el este...) 5. obligație, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)

ÎNDATORÍRE s. v. datorie.

A ÎNDATORÁ ~éz tranz. 1) A obliga moral la recunoștință. Prietenia mă ~ează. 2) (persoane) A sili pe baza unei obligații. Regula ~ează. 3) (bunuri materiale) A oferi drept garanție în schimbul unui împrumut. 4) A face să se îndatoreze; a face dator. /în + dator

A SE ÎNDATORÁ mă ~éz intranz. A intra în datorii; a deveni dator. /în + dator

A SE ÎNDATORÍ mă ~éz intranz. v. A SE ÎNDATORA. /în + dator

A ÎNDATORÍ ~ésc tranz. pop. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu condiția restituirii); a împrumuta. 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu condiția restituirii); a împrumuta. /în + dator

ÎNDATORÍRE ~i f. pop. Datorie de a face ceva; sarcină obligatorie; obligație. Are multe ~i. /v. a (se) îndatori

îndatorà, îndatorì v. 1. a (se) lega prin constrângere, prin datorie: cine te îndatorează să primești? 2. a face datorii, a se împrumuta: mam îndatorat până în gât; 3. fig. a face cuiva servicii: la îndatorat mult. [V. dator].

îndatorire f. 1. acțiunea de a îndatora și rezultatul ei; 2. fig. obligațiune.

îndatorésc și -éz v. tr. (d. dator). Fac dator (Rar). Oblig cu sila orĭ oblig pin politeță, pin vre-un serviciŭ: acest om m’a îndatorat foarte mult ajutîndu-mă să-mĭ ridic trăsura răsturnată în șanț. V. refl. Fac datoriĭ, îs dator: m’am îndatorat pînă’n gît. Rămîn obligat față de cineva.

îndatoríre f. Acțiunea de a saŭ de a te îndatori. Obligațiune.

ÎNDATORA vb. 1. a se împrumuta, a lua, (înv.) a se aprumuta. (Se ~ cu o sumă.) 2. a obliga. (Serviciul pe care mi l-a făcut mă ~.) 3. a se angaja, a făgădui, a se însărcina, a se obliga, a promite, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.), a se lega. (Se ~ să facă următoarele...)

ÎNDATORIRE s. 1. datorie, însărcinare, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema.) 2. datorie, obligație, oficiu, sarcină. (Și-a îndeplinit onorabil ~ de gazdă.) 3. atribuție, rol, sarcină. (Ce ~ ai în această comisie?) 4. angajament, obligație, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta față de el este...) 5. obligație, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)

îndatorire s. v. DATORIE.

ÎNDATORÍRE (< îndatori) s. f. Obligație (morală). ◊ (Dr.) Îndatoriri fundamentale = obligații ale tuturor cetățenilor, stabilite prin Constituție, destinate apărării, consolidării și dezvoltării sistemului economic și social al statului, îndeplinirea lor permițând acestuia garantarea mai eficientă a drepturilor.