încáp, -út, a -ăpeá v. intr. (lat. in, în, și cápio, *capére îld. cápere. V. încep). Pot fi cuprins, pot fi conținut, am loc în, pot trece pin: vinu încape în pahar, multa lume care era nu încăpea în sală, acest om înalt nu încape pe această ușă mică, pe aicĭ nu încap doĭ inșĭ. V. tr. Cuprind, conțin, las să intre, las să treacă: pe acest om gras nu-l maĭ încape haĭna (nu maĭ încape în haĭnă), aceste ghete strîmte nu mă încap (nu-mĭ intră picĭoarele în ele). Fig. Reduta’n noĭ răpede un foc cît nu-l încape gîndu. (Al). Nu încape îndoĭală (saŭ vorbă) că, e sigur că, nicĭ nu se maĭ discută că. A încăpea pe mîna (saŭ pe mînile) cuĭva, a ajunge în mînile, în puterea luĭ. A încăpea în nevoĭe, a cădea în nevoĭe (mizerie, dificultate). A încăpea la domnie (Vechĭ), a ajunge în domnie, a ajunge domn. Casa nu maĭ încăpea de lume, nu maĭ putea cuprinde lumea. A nu încăpea de cineva saŭ din cauza cuĭva (fig.), a-țĭ fi incomodant cineva. Aicĭ nu încape (saŭ nu se încape) ignoranță (saŭ ignoranța), aicĭ nu se admite ignoranța.