încălțá (încálț, încălțát), vb. – 1. A pune încălțări în picioare. – 2. A pune șină de fier pe o roată. – 3. A înșela pe cineva, a-l manevra după bunul plac. – Mr. ncalțu, megl. ancalț, istr. ăncoț. Lat. incalciāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497; DAR); cf. it. (in)calzare, prov. (en)caussar, fr. chausser, sp. (en)calzar, port. (en)calçar; cf. și descălța. – Der. încălțat, adj. (faptul de a se încălța; prost, netot); încălțare, s. f. (faptul de a încălța), cf. mr. ncălțare (după Pușcariu 807, din lat. *calceare); încălțăminte (var. călțămînt, călțăminte), s. f. (încălțări, pantofi), probabil din lat. calceamentum direct (Pușcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it. calzamento, fr. chaussement, sp. calzamiento, port. calçamento; încălție, s. f. (înv., încălțăminte); încălței, s. m. pl. (pantofi); încălțător, s. n. (lingură de pantofi); încălțelar, s. m. (Bucov., pantofar).