încheiá (închéi, încheiát), vb. –
1. A îmbina, a uni, a asambla. –
2. A împreuna, a articula. –
3. A închide, a sfîrși, a termina. –
4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. –
5. A redacta, a alcătui un act oficial. –
6. A prinde în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. –
7. A pune capăt. –
8. (
Refl.) A se limita, a se rezuma la... –
Mr. ncl’iare. De la cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau direct dintr-un
lat. *inclaviare (Pascu, Beiträge, 15).
Der. din
lat. inclāvāre, de la clāvus (Pușcariu 815; REW 2392; DAR) este mai puțin probabilă, și însuși Pușcariu, Dacor., IV, 708-10, admite o încrucișare cu cheie.
Cf. cheotoare.
Der. încheiere,
s. f. (final, sfîrșit); încheiat,
adj. (terminat; determinat, precis; prins în nasturi); încheietor,
s. m. (montor); încheietor,
s. n. (croșetă pentru încheiat nasturii); încheietoare,
s. f. (crestătură, fantă; articulație; butonieră; plantă, Sideritis montana); încheietură,
s. f. (articulație; loc unde se împreunează două bîrne;
înv., articol;
înv., concluzie), pe care DAR îl derivă de la un
lat. pop. *clautūra, care nu pare necesar; descheia,
vb. (a desface nasturii); încheibăra (
var. încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba),
vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu
der. de la încheia cu un
suf. expresiv neclar,
cf. încăibăra, înhărbăla (după Pușcariu, Dacor., IV, 712-20 și DAR, de la un
lat. *incalvarĭāre, de la calvaria „hîrcă”, soluție ce nu pare convingătoare; după Tiktin și Scriban, în legătură cu încăibăra).