ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strînge într-un cerc sau ca într-un cerc, a strînge din toate părțile; a înconjura; fig. a împresura. A încercui armata dușmană. ▭ Rămase mut, privind în lături, cu ochii încercuiți de lacrimi. MIRONESCU, S. A. 126. ◊ (Poetic) Rotundul de lumină al lămpii peste foi Încercuiește alte visări și alte cînturi. DEȘLIU, G. 6.