ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A închide un loc de jur împrejur cu gard, cu spini etc.; a îngrădi. E împrejmuită cu ziduri înalte curtea. STANCU, D. 136. Vezi tu departe-n răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul. COȘBUC, P. I 66. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. Muncitorii sînt împrejmuiți de pretutindeni, și împinși sub lovituri, spre oraș. SAHIA, N. 45.

împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă

împrejmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrejmuiáscă

ÎMPREJMUÍ vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

A împrejmui ≠ a dezgrădi

A ÎMPREJMUÍ ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe de pământ etc.) A înconjura cu un gard sau cu un zid; a îngrădi. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejura; a împresura. [Sil. îm-prej-] /în + preajmă

împrejmuĭésc v. tr. (d. preajmă). Îngrădesc. – În Trans. și prejmuĭesc.

ÎMPREJMUI vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)