ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură.

ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură.

ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de salivă; urmă, pată lăsată de ceva îmbălat. Moșul Chiril scoase de sub curea o carte cu marginile mîncate de îmbălătura degetelor. CAMILAR, N. II 371.

îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri

îmbălătúră s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri

ÎMBĂLĂTÚRĂ s. v. înjurătură.

îmbălături f. pl. pornografii (CAR.).

îmbălătúră f., pl. ĭ. Fig. Lucru îmbălat (ocară, insultă, mincĭună).

îmbălătură s. v. ÎNJURĂTURĂ.

îmbălătúră, s.f. – 1. Plin de bale; îmbălat, spurcat (Iuga, 2008). 2. Înjurătură. – Din îmbăla (în- + bale) + suf. -ătură (DEX, MDA).