Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru îmbălătură

ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură.
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură.
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de salivă; urmă, pată lăsată de ceva îmbălat. Moșul Chiril scoase de sub curea o carte cu marginile mîncate de îmbălătura degetelor. CAMILAR, N. II 371.
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
îmbălătúră s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
ÎMBĂLĂTÚRĂ s. v. înjurătură.
îmbălături f. pl. pornografii (CAR.).
îmbălătúră f., pl. ĭ. Fig. Lucru îmbălat (ocară, insultă, mincĭună).
îmbălătu s. v. ÎNJURĂTURĂ.
îmbălătúră, s.f. – 1. Plin de bale; îmbălat, spurcat (Iuga, 2008). 2. Înjurătură. – Din îmbăla (în- + bale) + suf. -ătură (DEX, MDA).

îmbălătură dex online | sinonim

îmbălătură definitie

Intrare: îmbălătură
îmbălătură substantiv feminin