ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji, p. ext. despre persoane, uneori determinat prin «la față») A se face roșu ca bujorul, a se aprinde la față, a se înroși, a se rumeni. Se îmbujoră la față, rușinată parcă de cine știe ce gînduri. ARDELEANU, D. 87. Se-mbujorase la față de parcă chiar l-ar fi văzut pe Sandu venind. MIRONESCU, S. A. 83. Obrajii fetei se îmbujorară. SANDU-ALDEA, D. N. 221. – Variantă: bujorá vb. I.