ÎMBLÎNZÍ, îmblînzesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la animale sălbatice) A face să-și piardă sălbăticia, să se obișnuiască cu omul și să se supună (într-o oarecare măsură) voinței lui. V. domestici. A îmblînzi lei și tigri. ♦ (Cu privire la oameni, la caracterul lor etc.) A face să fie blînd, a domoli, a liniști, a potoli. Cuvîntul lui Iordache înmuia inimile, le îmblînzea. CAMILAR, TEM. 105. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare, de ne-a îmblînzit. CREANGĂ, A. 4. De-om întîlni vreun zmeu... i-om da decorațiile noastre, ca să-l îmblînzim. ALECSANDRI, T. I 427. ◊ Refl. Glasurile se îmblînziseră. DUMITRIU, N. 54. Căpitanul se-mblînzea, Brațele-i le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 58. ◊ Fig. De s-ar îmblînzi [furtuna], măcar numai puțin. DUMITRIU, P. F. 25.