ZĂNGĂITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂNITÚRĂ, zăngănituri, s. f. Zăngănire. [Var.: zăngăitúră, zângănitúră s. f.] – Zăngăni + suf. -tură.

ZÂNGĂNITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂNITÚRĂ, zăngănituri, s. f. Zăngănire. [Var.: zăngăitúră, zângănitúră s. f.] – Zăngăni + suf. -tură.

ZÂNGĂNITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂNITÚRĂ, zăngănituri, s. f. Zăngănire. – Variante: zîngăitúră, zăngăitúră (ODOBESCU, S. I 67), zîngănitúră s. f.

ZÎNGĂITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZÎNGĂNITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

ZĂNGĂNITÚRĂ, zăngănituri, s. f. Zăngănire. [Var.: zăngăitúră, zângănitúră s. f.] – Din zăngăni + suf. -(i)tură.

ZÂNGĂNITÚRĂ s. f. v. zăngănitură.

zăngănitúră s. f., g.-d. art. zăngănitúrii; pl. zăngănitúri

zăngănitúră s. f., g.-d. art. zăngănitúrii; pl. zăngănitúri

ZĂNGĂNITÚRĂ s. 1. v. zăngănit. 2. v. zornăit.

zăngănitură f. zăngănit prelung.

ZĂNGĂNITURĂ s. 1. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, (reg.) zăngăt. (~ de arme.) 2. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, (rar) zornet, (reg.) zurai. (~ de lanțuri.)