ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -e, adj. (Și substantivat) Zăpăcit, aiurit, năuc. Popii au cerut ajutorul prefectului și prefectul a dat ordin jandarmilor să-i aresteze pe zăbăuci. STANCU, D. 442. Tunde-o dă fugă, că vine zăbăucul. PETRESCU, A. R. 61.