zvon n., pl. urĭ (vsl. zvonŭ, zgomot, clopot; sîrb. zvono, clopot; rus. zvon, sunet). Zgomot, huĭet: zvonu cascadelor, zvon de lăutarĭ (Sadov. VR. 1923, 12, 301 și 1924, 1, 7). Tărăboĭ, tumult: se frămînta și făcea zvon (Sadov. VR. 1911, 1, 5). Veste, vorbă din gură’n gură: așa merge (umblă) zvonu. A da zvon, a zvoni. Banat. Clopot. V. muștea.