SNOP, snopi, s. m. 1. Legătură de tulpini de plante subțiri (mai ales de grîu sau de alte cereale secerate), făcută din mai multe mănunchiuri. Lucesc grăbite seceri și snopii saltă-n claie... Lung duduie mașina, cresc piramizi de paie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 11. Dar la holdă! Arde soare! Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmură-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I 96. ◊ Fig. Vîntul ieși suspinînd, zvîrli snopi albi de nea asupra străjilor tăcute și trecu înainte. SADOVEANU, O. III 144. Bistrița... zvîrle în snopi argintii valurile-i spumate. RUSSO, O. 104. 2. Nume dat unui grup de lucruri de același fel, care formează un mănunchi, o legătură. Aduceau o bancă mare și grea de stejar, un snop uriaș de vergi de vișin opărite cu apă sărată și o legătură de frînghii. CONTEMPORANUL, III 622. Ea venea dintr-o livadă Și la sînu-i de zăpadă Purta snopi de floricele. ALECSANDRI, O. 107. Își dă în lături mantaua și arată un snop de chei ce îi spînzură la brîu. NEGRUZZI, S. III 270. ◊ (În metafore și comparații) Strejile se rădicară, vegherea se desființă... armele se așezară snopi. ODOBESCU, S. I 172. – Pl. și: (rar) snopuri (EMINESCU, O. I 44).