ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.

ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.

ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un metal cu un strat subțire de zinc, pentru a-l feri de ruginire.

ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un metal cu un strat subțire de zinc, pentru a-l feri de ruginire. – Din zinc.

zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă

zincuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zincuiáscă

ZINCUÍ vb. (TEHN.) a galvaniza, a zinca. (A ~ un obiect metalic.)

A ZINCUÍ ~iésc tranz. tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de zinc (în scop protector sau decorativ) /zinc + suf. ~ui

ZINCUI vb. (TEHN.) a galvaniza, a zinca. (A ~ un obiect metalic.)