scurm (est) și scîrm (vest) a -á v. tr. (mai degrabă d. curm 2 de cît d. lat. *ex-corrimari, d. rimari, a scormoni. V. rîm). Scormonesc (răscolesc) pămîntu cu unghiile (rîcîĭ) saŭ și cu rîtu (rîm): găinile și cîniĭ aŭ scurmat toată grădina. Fig. A te scurma ceva la inimă, în buzunar, a nu te simți liniștit pînă ce nu-țĭ ușurezĭ sufletu sau buzunaru. – În Olt. și zgîrmăĭ, a -i (NPl. Ceaur, 143).