zgîmbóĭ (mă), a se -oĭá v. refl. (vsl. sŭ-gombovati, d. gomba, buză. Cp. cu gîmbosesc). Vest. Mă zgîĭesc, mă tot uĭt: îmĭ ĭeșiseră ochiĭ zgîmboidu-mă la ĭa (VR. 1908, 12, 328). Mă luminez, mă arăt ĭar (vorbind de soare): dimineața, cînd se zgîmboaĭe zorile (Ĭov. 258). – Și zgr-.