ZGÁRDĂ, zgărzi, s. f. 1. Curea sau cerc de metal care se pune în jurul gâtului la câini (și de care se prinde o curea, un lanț etc.). 2. (Înv.) Salbă; colan, șirag de pietre scumpe. – Cf. alb. shkardhë.

ZGÁRDĂ, zgărzi, s. f. 1. Curea sau cerc de metal care se pune în jurul gâtului la câini (și de care se prinde o curea, un lanț etc.). 2. (Înv.) Salbă; colan, șirag de pietre scumpe. – Cf. alb. shkardhë.

ZGÁRDĂ, zgărzi, s. f. 1. Curea sau cerc de metal care se pune în jurul gâtului la câini. 2. (Înv.) Salbă, colan, șirag de pietre scumpe. – Comp. alb. shkardhë.

zgárdă s. f., g.-d. art. zgắrzii; pl. zgărzi

zgárdă s. f., g.-d. art. zgărzii; pl. zgărzi

ZGÁRDĂ s. (înv.) prohaz. (Ogar cu ~.)

ZGÁRDĂ s. v. colan, colier, salbă, șirag.

sgárdă (-ắrzi), s. f. – 1. Salbă, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gîtul cîinilor. – 3. (Arg.) Cravată. – Var. zgardă. Origine necunoscută. Explicațiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoabă” (Pușcariu, Dacor., II, 610), din alb. škardhë (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sînt satisfăcătoare. Rut. pare să provină din rom. (Miklosich, Wander., 20); același lucru se poate spune și despre cuvîntul alb.

ZGÁRDĂ, zgărzi, s. f. ~ (et. nec.; explicațiile prin mijlocirea lui gard, ucr. garda = podoabă, alb. škardhë sau gherdan nu sunt satisfăcătoare; ucr. și alb. par sa provină din rom.)

ZGÁRDĂ zgărzi f. 1) Curea prevăzută cu o cataramă (sau cu un cerc de metal), care se prinde în jurul gâtului la câini și de care se prinde lanțul sau o altă curea (pentru a fi legat sau purtat). * A pune ~ (sau a lega cu ~ ) pe cineva a lipsi pe cineva de libertate în acțiuni; a ține în frâu pe cineva. 2) Fire, de obicei de lână, răsucite, care se prind în jurul gâtului la unele animale (pentru a le recunoaște). 3) înv. Podoabă constând dintr-un șirag (sau mai multe) de mărgele, monede sau alte obiecte decorative, purtată la gât de femei. [G.-D. zgărzii] /Cuv. autoht.

sgardă f. cerc la gâtul câinilor. [Cf. gard].

zgárdă f., pl. zgărzĭ (d. rom. vine alb. škardhă, zgradă, și rut. gárda, podoabă. Cp. cu gherdan). Vechĭ. Azĭ Maram. Trans. Salbă de mărgele saŭ de banĭ (rTP. 3, 9-12, 119). Azĭ. Ob. Curea (cu plăcĭ de metal) legată la gîtu cînilor. Fig. Iron. Om cu zgardă, om în dependența cuĭva, om înscris într’un club politic. V. colan, gîrliță, guler.

ZGARDĂ s. (înv.) prohaz. (Ogar cu ~.)

zgardă s. v. COLAN. COLIER. SALBĂ. ȘIRAG.

zgárdă, zgărzi, s.f. – Accesoriu vestimentar utilizat în trecut de femei; salbă de mărgele: „Nici-i trup de-ncingătoare, / Nici-i t’ept de zgardă mare” (Țiplea, 1906: 480). „Fetele poartă salbă din mărgele scumpe, bani de argint și mai rar bani de aur” (Bârlea, 1924: 474). Zgarda este o țesătură de mărgele mici, cu diferite ornamente, pe care le poartă la gât fetele de la 2-3 ani și până și babele (Bănățeanu, 1965: 90-92). Clasificare: zgardă țesută (se țese cu urzeală și beteală); zgardă anodată (are aspectul unei plase); zgardă cu fodră, cu colți sau cu țurgălăi; zgarda scumpă este caracteristică portului popular maramureșean: „Este formată din 20-30 de șiruri de diferite mărimi, din ce în ce mai lungi, din mărgele de corali. Este o podoabă de veche tradiție, foarte scumpă – ajunge până la prețul unei perechi de boi; este nelipsită de la costumul de mireasă, fiind purtată și în zilele de sărbătoare, atât de fete, cât și de neveste. Coralii provin din Danemarca, iar din sec. XVI-XVII din Marea Adriatică” (Bănățeanu, 1965: 124-125). – Cf. alb. shkardhë (DLRM, DEX, MDA); cuvânt autohton (Russu, Rosetti), cf. alb. shkardhë, din i.-e. *skard- > rad. *(s)ker- „a întoarce, a răsuci, a îndoi” (Russu, 1970: 215). Cuv. rom. > ucr. garda „podoabă” (Miklosich, cf. DER).

zgardă, zgarzi s. f. cravată.