ZGÂRIETÓR, -OÁRE, zgârietori, -oare, adj. (Rar; despre sunete, glas etc.) Strident, supărător. [Pr.: -ri-e-] – Zgâria + suf. -ător.

ZGÂRIETÓR, -OÁRE, zgârietori, -oare, adj. (Rar; despre sunete, glas etc.) Strident, supărător. [Pr.: -ri-e-] – Zgâria + suf. -ător.

ZGÎRIETÓR, -OÁRE, zgîrietori, -oare, adj. (Rar, despre sunete, glas etc.) Care produce o impresie auditivă neplăcută; strident. Sirena locomotivei, agitată des și prelung, avea un sunet zgîrietor, ca țipătul cucuvelei. REBREANU, R. II 217. Glasul acesta zgîrietor risipi încurcătura oamenilor. id. ib. I 134. ◊ (Substantivat, în expr.) Zgîrietor de hîrtie, se spune, depreciativ, scriitorilor fără valoare. Este ridicol a se judeca valoarea unei poezii de cel dintîi zgîrietor de hîrtie. MACEDONSKI, O. IV 76.

ZGÂRIETÓR, -OÁRE, zgârietori, -oare, adj. (Rar) 1. (Despre sunete, glas etc.) Strident, supărător. 2. (Substantivat; în expr.) Zgârietor de hârtie = scriitor mediocru. – Din zgâria + suf. -(ă)tor.

zgârietór (rar) (-ri-e-) adj. m., pl. zgârietóri; f. sg. și pl. zgârietoáre

zgârietór adj. m. (sil. -ri-e-), pl. zgârietóri; f. sg. și pl. zgârietoáre