zgâmboi definitie

24 definiții pentru zgâmboi

ZGÂMBÓI1, zgâmboi, s. m. (Fam.) Copil (mic), puști, pici. – Et. nec.
ZGÂMBOÍ2, zgâmbói, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a face grimase. [Prez. ind. și: zgâmboiesc] – Et. nec.
ZGÂMBÓI1, zgâmboi, s. m. (Fam.) Copil (mic), puști, pici. – Et. nec.
ZGÂMBOÍ2, zgâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi; a face grimase. – Et. nec.
ZGÎMBOÍ, zgîmboi, vb. IV. Refl. (Regional) A se strîmba, a se schimonosi, a face grimase (holbînd ochii). – Variantă: zgîmboiá vb. I.
ZGÎMBOIÁ vb. I v. zgîmboi.
ZGÂMBOÍ, zgâmbói, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a face grimase.
zgâmbói1 (fam.) s. m., pl. zgâmbói, art. zgâmbóii
zgâmboí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgâmbói, 3 zgâmboáie, 1 pl. zgâmboím, imperf. 3 sg. zgâmboiá; conj. prez. 3 să zgâmboáie
zgâmbói s. m., pl. zgâmbói, art. zgâmbóii
zgâmboí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgâmbói, 3 sg. zgâmboáie, 1 pl. zgâmboím, imperf. 3 sg. zgâmboiá
zgâmboí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgâmbói, 3 zgâmboáie, 1 pl. zgâmboím, imperf. 3 sg. zgâmboiá
ZGÂMBÓI s. v. copil, pici, prichindel, puști.
ZGÂMBOÍ vb. v. maimuțări, poci, schimonosi, strâmba.
ZGÂMBOIÁ vb. v. bulbuca, căsca, holba, mări, umfla, zgâi.
sgîmbói (-i), s. m.1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).
ZGÂMBOIÁ, zgâmbói, vb. I. Refl. A se holba, a se zgâi. (zgâmboi1 + suf. -a)
ZGÎMBÓI, pl. zgîmbói s. m.1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).
zgîmbóĭ (mă), a se -oĭá v. refl. (vsl. sŭ-gombovati, d. gomba, buză. Cp. cu gîmbosesc). Vest. Mă zgîĭesc, mă tot uĭt: îmĭ ĭeșiseră ochiĭ zgîmboidu-mă la ĭa (VR. 1908, 12, 328). Mă luminez, mă arăt ĭar (vorbind de soare): dimineața, cînd se zgîmboaĭe zorile (Ĭov. 258). – Și zgr-.
zgrîmboĭ(esc), V. zgîmboĭesc.
zgîmboi s. v. COPIL. PICI. PRICHINDEL. PUȘTI.
zgîmboi vb. v. MAIMUȚĂRI. POCI. SCHIMONOSI. STRÎMBA.
zgîmboia vb. v. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. MĂRI. UMFLA. ZGÎI.
zgâmboi s. m. invar. copil mic

zgâmboi dex

Intrare: zgâmboi (copil)
zgâmboi 3 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: zgâmboi (strâmba)
zgrâmboi 2 1 -iesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a reflexiv
zgrâmboi 1 1 -i grupa a IV-a verb conjugarea a IV-a reflexiv
zgâmboi 2 vb. 1 -iesc reflexiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zgâmboia conjugarea I grupa I verb reflexiv
zgâmboi 1 vb. 1 -i reflexiv conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: zgâmboia
zgâmboia conjugarea I grupa I verb reflexiv