ZDRĂNCĂNÍ vb. IV v. zdrăngăni.

ZDRĂNGĂNÍ, zdrăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticlă și metale sau despre obiecte făcute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic când se ciocnește de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdrăngănește cheile. 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a cânta fără pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. și: zdrắngăn. – Var.: zdrăncăní vb. IV] – Zdrang + suf. -ăni.

ZDRĂNCĂNÍ vb. IV v. zdrăngăni.

ZDRĂNGĂNÍ, zdrăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticlă și metale sau despre obiecte făcute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic când se ciocnește de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdrăngănește cheile. 2. Tranz. A face să vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a cânta fără pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. și: zdrắngăn. – Var.: zdrăncăní vb. IV] – Zdrang + suf. -ăni.

ZDRĂNCĂNÍ vb. IV v. zdrăngăni.

ZDRĂNGĂNÍ, zdrăngănesc și zdrăngăn, vb. IV. Intranz. 1. (Despre sticlă și metale sau despre obiecte făcute din astfel de materiale) A produce un zăngănit caracteristic cînd se ciocnesc de ceva sau sînt lovite cu ceva. începuse să bată cu pumnul în geam, de zdrăngănea toată sticla geamlîcului. DUMITRIU, B. F. 10. Trăsura veche zdrăngănea din toate fiarele ei. IBRĂILEANU, A. 118. ◊ Tranz. fact. S-a suit în fugă pe scară, zdrăngănind sabia de toate treptele. GHICA, S. 519. 2. A face să vibreze coardele unui instrument muzical; (depreciativ) a cînta fără pricepere la un instrument muzical. S-au apropiat și au început să zdrăngănească și la urechea noastră doi lăutari. PAS, Z. I 237. Li intrase în cap că va dovedi Otiliei că Titi al ei cîntă mai bine decît «zdrăngănește» ea. CĂLINESCU, E. O. II 246. Țiganca... cea tînără, cu ochii ca jăraticul, zdrăngănea plecată asupra cobzei... și îngîna cu glas dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI 50. Salută, zdrăngănind din strune, Bătînd cadența din picior, Și cîntă, legănîndu-și capul, Cobzarul. IOSIF, V. 48. – Variantă: zdrăncăní (ȘEZ. I 186) vb. IV.

ZDRĂNCĂNÍ vb. IV. v. zdrăngăni.

ZDRĂNGĂNÍ, zdrăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticlă și metale sau despre obiecte din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic când se ciocnește de ceva sau e lovit cu ceva. ◊ Tranz. S-a suit în fugă pe scară, zdrăngănind sabia de toate treptele (GHICA). 2. Tranz. A face să vibreze coardele unui instrument muzical; a cânta fără pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Var.: zdrăncăní vb. IV] – Din zdrang.

zdrăngăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrăngăníse, imperf. 3 sg. zdrăngăneá; conj. prez. 3 să zdrăngăneáscă

zdrăngăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrăngănésc, imperf. 3 sg. zdrăngăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. zdrăngăneáscă

ZDRĂNGĂNÍ vb. 1. v. zăngăni. 2. (rar) a zgândări, (reg.) a drângăni. (~ coardele chitarei.)

A ZDRĂNGĂNÍ ~ésc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zornăi; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. 1) (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot prin ciocnire, lovire sau rostogolire; a zornăi; a zăngăni; a zurui. El zdrăngănește cheile. 2) fam. (melodii) A cânta fără pricepere (la un instrument muzical cu coarde). /zdrang + suf. ~ăni

sdrângănì v. a zăngăni. [V. sdrang].

zdrăngănésc și -cănésc v. intr. (imit. d. zdrang! drang! zdrîng! drîng! și rudă cu bg. drŭnkam, zdrăngănesc, drŭnkalka, drŭnkalo, zurgalăŭ, drangolnĭk, vioară; sîrb. ceh. drankati, a zdrăngăni. V. drîmbă 1, trăncănesc). Sun, răsun, vorbind de o sabie purtată în teacă, de o chitară ș. a. Cînt prost orĭ prea mult din chitară, din pian: nu maĭ zdrăngăni! V. tr. Soldațiĭ îșĭ zdrăngăneaŭ săbiile. – Și drăng-, zdrîng-, drîng-. În Trans. și strănc-, în Serbia zdronc-.

zdrîngănésc și -cănésc, V. zdrăngănesc.

ZDRĂNGĂNI vb. 1. a zăngăni. (Piese de metal ciocnite care ~.) 2. (rar) a zgîndări, (reg.) a drîngăni. (~ coardele chitarei.)

zdrăngăní, vb. tranz. – v. drăngăni.