ZBÎRCͲ, zbircesc, vb. IV. Refl. (Despre piele; p. ext. despre părți ale corpului) A se încreți; a face zbîrcituri; a se strînge în cute. He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbircesc, bălămalele slăbesc. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Tranz. fact. Aceste idei ți-au îngălbenit obrajii... și ți-au zbîrcit fruntea. La TDRG. (Expr. ) A zbîrci sprîncenele = a se încrunta. Boieriul judecător au zbîrcit sprîncenele, păzind o tăcere întunecată. GOLESCU, Î. 72. ◊ Intranz. (În expr.) A zbîrci din nas = a strîmba din nas, v. strîmba. Averchie zbîrci din nas. STĂNOIU, C. I. 10. Zbîrcind din nas, (doamna) murmură: Ce figură de lacheu! VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Despre fructe, boabe) A se strînge boț, a se închirci. (Fig.) Ruben însuși se zbîrci, barba-i deveni lățoasă și-n furculițe, ca două bărbi de țap. EMINESCU, N. 56.