IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.

ZBUCNÍ vb. IV v. izbucni.

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.

ZBUCNÍ vb. IV v. izbucni.

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a lua naștere pe neașteptate; a se arăta deodată. La stînga mea, un fulger izbucni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Focul au izbucnit întîi din cămara căpitanului. DRĂGHICI, R. 22. ◊ (Poetic) Primăvara a izbucnit în noaptea prea lungă cît el dormea. C. PETRESCU, C. V. 213. ♦ Fig. A ieși deodată la iveală; a țîșni. Peste cîmpiile reavăne... izbucnise frunza ca o biruință a firii fără de moarte. CAMILAR, TEM. 81. Izbucni soarele în răsărit cătră Bistrița. SADOVEANU, B. 106. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. 2. (Despre zgomote, sunete, vorbă, cînt etc.) A se face auzit dintr-o dată, a se porni deodată și cu zgomot. La han, în dos, izbucni bătaie de aripi și cîntec de cucoș. SADOVEANU, O. VII 32. Munca era pe sfîrșite, cînd un țipăt izbucni, urmat de-o învălmășeală repede. DUNĂREANU, CH. 50. ♦ (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe (o acțiune) brusc și violent, a se pomi cu putere. Soția lui Ion izbucni și ea în țipete, care se înecau repede în ceață, fără ecou. DUMITRIU, N. 154. În sală, femei izbucniseră în plîns; în timp ce bărbații, cu frunțile pline de sudoare, își fereau ochii unul de altul. CAMILAR, TEM. 79. Fata izbucni într-un plîns nervos. BART, E. 336. ◊ Tranz. (Rar) Mehterhaneaua izbucnindu-și iarăși tunetele... logofătul Miron putu... să observe în voie pe domn. SADOVEANU, Z. C. 138. – Variantă: zbucní (CAMILAR, N. I 169, ALECSANDRI, P. A. 41) vb. IV.

ZBUCNÍ vb. IV v. izbucni.

ZBUCNÍ vb. IV. v. izbucni.

izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă

izbucní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbucneáscă

IZBUCNÍ vb. 1. v. erupe. 2. a țâșni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.) 3. a bufni, a pufni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plâns, în râs.) 4. v. dezlănțui. 5. a se declara. (A ~ un incendiu.)

izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb. – 1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă).

A IZBUCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se dezlănțui; a se declanșa; a irupe; a se declara; a se stârni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a irupe; a răbufni. 3) fig. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A începe brusc și cu intensitate. 5) (despre persoane) A interveni pe neașteptate și violent într-o discuție; a exploda. /<bulg. izbukna

izbucnì v. 1. a ieși cu violență, a face exploziune; 2. a se manifesta într’un mod brusc. [Bulg. IZBUHNA].

sbucnì v. a izbucni: scânteia ’nflăcărării din ele să sbucnească AL. [V. izbucnì].

izbucnésc v. intr. (vsl. *izbuknonti, bg. izbuknuvam, sîrb. buknuti, a izbucni, a se aprinde repede. V. bufnesc). Explodez. Fig. Mă manifest cu violență. – În est și zbucnesc.

zbucnésc, V. izbucnesc.

IZBUCNI vb. 1. a erupe, a irupe. a năvăli, a răbufni, a țîșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a hui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.) 2. a țîșni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.) 3. a bufni, a pufni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plîns, în rîs.) 4. a se declanșa, a se dezlănțui, a se isca, a (se) porni, a se stârni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ o furtună, un conflict.) 5. a se declara. (A ~ un incendiu.)