zbici definitie

44 definiții pentru zbici

bici sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/15 / V: (reg) sb-, zb-, sgi- / Pl: bice, (rar) ~uri / E: vsl бич] 1 Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele ori de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă vitele Cf arșă, biciușcă, camgie, corbaci,frișcă, gărbaci, harapnic, iușcă, strămurare. 2 Lovitură dată cu biciul (1). 3 (Mol; înv; îe) A porni (a purcede) în ~ A porni imediat. 4 (Mol; înv; îae) A porni în goană. 5 Flagel. 6 (Pex; îla; d. oameni) -ul lui Dumnezeu Rău. 7 (Pfm; im; îe) A face din căcat (sau rahat) ~ Exprimă imposibilitatea de a face din nimic un lucru de calitate.
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči.
ZBICI3 s. n. (Înv. și reg.) Bici. – Pref. s- + bici.
ZBICÍ1, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.
ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci pentru a (se) elibera dintr-o strânsoare. – Et. nec.
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. biči.
ZBICI3 s. n. (Înv. și reg.) Bici. – Pref. s- + bici.
ZBICÍ1, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.
ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci pentru a (se) elibera dintr-o strânsoare. – Et. nec.
BICI, bice, s. n. 1. Obiect cu care se dau lovituri (de obicei vitelor), alcătuit dintr-un băț de care e legată o curea de piele sau o împletitură de curele de piele sau (mai rar) de cînepă. Fripse spinarea dobitocului cu plesnitura biciului. PAS, L. I 15. Veac după veac vîsleau sub negre fulgere de bice Nefericiții lumii, sclavii din galere. BOUREANU, S. P. 7. Se clatină, lung țipă sub povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Nu mai sta din pocnit cu biciul. CREANGĂ, P. 112. ◊ Fig. închidea ochii răniți de biciul viscolului. DUMITRIU, N. 218. 2. (Adesea la pl.) Lovitură de bici. Surugiul... dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, M. 182. Moș Nichifor... dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Pe urmă, cu toate opintirile, bicele, strigătele, am început a merge. NEGRUZZIȘ.I 307. 3. Fig. Cruzime, răutate, asprime, (mijloc de) asuprire. Iobagi și clacați, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpîni. TULBURE, V. R. 37. ♦ Flagel, plagă, urgie. Într-o zi a căzut bici de foc pe căminul nostru. DELAVRANCEA, S. 19. 4. Fig. Satiră usturătoare. Tiranu-ncremenește sub biciul lui de foc. MACEDONSKI,O. I 110. – Pl. și: (rar) biciuri (BENIUC, V. 17). – Variantă: (regional) zbici (TEODORESCU, P. P. 152) s. n.
ZBICI1 s. n. v. bici.
ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Refl. A se usca (la suprafață); a se zvînta. Răspunde, omule, dacă se găsește aicea foc, să ne încălzim și să ne zbicim de ploaie. SADOVEANU, Z. C. 193. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare, încît pămîntul s-a zbicit. REBREANU, R. I 92. Pe fața lui Radu erau crestături ca de cuțit, pe unde-l plesnise pielea de cravașă, și sîngele de-abia se zbicise. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. ◊ Refl. impers. Dacă nu mai plouă, dacă mîine iese soarele, începe a intra apa în glod, ș-apăi începe a se zbici. DEMETRIUS, V. 133. De vreo cîteva zile se-ndreptase vremea; se zbicise bine. CARAGIALE, S. N. 136. ◊ Tranz. Soarele toamnei, cu puteri puține, a zbicit pămîntul. STANCU, D. 53. Era o urmă cotită de cară... mlaștină hleioasă în vremea ploilor. Apa cerului o pătrundea în scurt, vîntul și soarele o zbiceau cu grăbire. SADOVEANU, Z. C. 70.
ZBICÍ3, zbicesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A se smuci (pentru a se elibera dintr-o strînsoare). Iana îmi zbicea și cîtva fugea, Și cruce că-și făcea. PAMFILE, CER. 144. ♦ Tranz. A smuci pe cineva, a trage după sine. Dară Miu ce făcea? La ciobănaș că mergea, De spinare îl lua, Pe potecă îl zbicea. MAT. FOLK. 1076.
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect cu care se îndeamnă la mers animalele, alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț. ♦ Lovitură de bici. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Slav (v. sl. biči).
ZBICI1 s. n. v. bici.
ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta.
ZBICÍ3, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci.
bici s. n., pl. bíce
zbicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zbicéște, imperf. 3 sg. zbiceá; conj. prez. 3 să zbiceáscă
bici s. n., pl. bíce
zbicí (a se usca, a se smuci) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbicésc, 3 sg. zbicéște, imperf. 3 sg. zbiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zbiceáscă
BICI s. biciușcă, (reg.) năpârcă, (Mold.) puhă, (Ban. și Transilv.) zbici. (O lovitură de ~.)
ZBICI s. v. bici, biciușcă.
ZBICÍ vb. v. usca.
ZBICÍ vb. v. smuci, zbate.
bíci (bíce), s. n.1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).
BICI bíce n. 1) Obiect constând dintr-o curea sau dintr-o împletitură de curele, legată de un băț, cu care se îndeamnă vitele la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) fig. Întâmplare nefastă, care aduce mari pierderi și suferințe; nenorocire. [Monosilabic] /<sl. biți
A ZBICÍ ~ésc tranz. A face să se zbicească; a zvânta. /Orig. nec.
A SE ZBICÍ se ~éște intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zvânta. /Orig. nec.
biciu n. 1. sfoară împletită din cânepă sau curele legate de un băț, spre a lovi și îmboldi animalele; 2. fig. mare nenorocire, bătaie sau pedeapsă divină: răsboiul este biciu groaznic, căci moartea ’l iubește GR. AL.; biciul lui D-zeu, supranumele lui Atila. [Slav. BIČĬ].
sbicì v. a usca la soare, a svânta: a sbici rufe. [Origină necunoscută].
bicĭ n., pl. e (vsl. bg. rus. bičĭ). Vargă de care e legată o fășie de pele de bătut vitele. Fig. Pacoste, flagel, calamitate: Attila a fost bicĭul lui Dumnezeŭ. – În Mold. Trans. rar și zbicĭ. V. harapnic, pil, puhă, cnut, nagaĭcă, gîrbacĭ.
1) zbicésc, v. tr. (slav). Usuc puțin, zvîntez (rufele, drumu): vîntu zbicește drumu, rufele s’aŭ zbicit. V. ujujesc.
2) zbicésc v. tr. (sîrb. sa-biti, a apesa). Ban. Olt. Serbia. Zmuncesc. V. intr. Pușca zbicește cînd tragĭ. V. refl. Mă zmuncesc.
zbicĭ, V. bicĭ.
BICI s. biciușcă, (reg.) năpîrcă, (Mold.) puhă, (Ban. și Transilv.) zbici. (O lovitură de ~.)
zbici s. v. BICI. BICIUȘCĂ.
ZBICI vb. a se usca, a se zvînta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.)
zbici vb. v. SMUCI. ZBATE.
bici, instrument de percuție autofon, format din două plăci de lemn suprapuse, fiecare cu o lungime de 45 cm, legate între ele cu o balama. Pe cele două plăci sunt fixate câte o curea de piele, în care se introduc degetele. Izbite una de alta, plăcile produc un zgomot sec, asemănător cu pocnetul b. (de unde și denumirea instr.). Echiv. it.: frusta; engl. slap stick; fr. fouet; germ. Peitschenknall.
zbicí, zbicesc, vb. tranz., refl. – A se zvânta, a se usca. – Et. nec. (DEX, MDA).
a face rahatul bici / din rahat bici expr. (vulg.) a obține o performanță notabilă într-un domeniu de activitate, cu resurse modeste, în împrejurări defavorabile.
a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni.
bici, bice s. n. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.

zbici dex

Intrare: bici
zbici 3 s.n. substantiv neutru
bici 2 pl. -uri substantiv neutru
bici 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: zbici (s.n.)
zbici 3 s.n. substantiv neutru
Intrare: zbici (usca)
zbici 2 verb conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv tranzitiv
Intrare: zbici (smuci)
zbici 2 verb conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv tranzitiv