ZBÂRC͹, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. bărča.

ZBÂRCÍRE, zbârciri, s. f. Faptul de a (se) zbârci¹; încrețire, ridare, cutare. – V. zbârci¹.

ZBÂRC͹, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. bărča.

ZBÂRCÍRE, zbârciri, s. f. Faptul de a (se) zbârci¹; încrețire, ridare, cutare. – V. zbârci¹.

ZBÎRCͲ, zbircesc, vb. IV. Refl. (Despre piele; p. ext. despre părți ale corpului) A se încreți; a face zbîrcituri; a se strînge în cute. He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbircesc, bălămalele slăbesc. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Tranz. fact. Aceste idei ți-au îngălbenit obrajii... și ți-au zbîrcit fruntea. La TDRG. (Expr. ) A zbîrci sprîncenele = a se încrunta. Boieriul judecător au zbîrcit sprîncenele, păzind o tăcere întunecată. GOLESCU, Î. 72. ◊ Intranz. (În expr.) A zbîrci din nas = a strîmba din nas, v. strîmba. Averchie zbîrci din nas. STĂNOIU, C. I. 10. Zbîrcind din nas, (doamna) murmură: Ce figură de lacheu! VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Despre fructe, boabe) A se strînge boț, a se închirci. (Fig.) Ruben însuși se zbîrci, barba-i deveni lățoasă și-n furculițe, ca două bărbi de țap. EMINESCU, N. 56.

ZBÎRCÍRE s. f. Faptul de a (se) zbîrci; încrețire.

ZBÂRC͹, zbârcesc, vb. IV. Refl. A face zbârcituri; a se strânge în cute; a se încreți. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Comp. bg. bărča.

ZBÂRCÍRE s. f. Faptul de a (se) zbârci; încrețire.

zbârcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zbârcéște, imperf. 3 sg. zbârceá; conj. prez. 3 să zbârceáscă

zbârcíre s. f., g.-d. art. zbârcírii; pl. zbârcíri

zbârcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârcésc, imperf. 3 sg. zbârceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zbârceáscă

zbârcíre s. f., g.-d. art. zbârcírii

ZBÂRCÍ vb. 1. v. rida. 2. (pop.) a se pomăi, (reg.) a se pomi, a se pomisi. (După boală i s-a ~ trupul.)

ZBÂRCÍRE s. v. ridare.

ZBÂRC͹, zbârcésc, vb. IV. ~ 2. Tranz. A face să tremure (o suprafață netedă, oglinda apei, etc.). (din zbâr prin încrucișare cu bg. bărčă = a încreți [deriv. directă din bg. e dificilă d.p.d.v. fonetic])

ZBÂRCͳ, zbârcésc, vb. IV. Intranz. A rata (lovitura), la jocurile de copii. (prob. de la strigătul zbâr sau zbârci, folosit pentru a intimida jucătorul aflat la rând)

A ZBÂRCÍ ~ésc 1. intranz.: ~ din nas a) a manifesta nemulțumire; b) a fi mofturos; a face mofturi. 2. tranz.: ~ sprâncenele a lua o înfățișare supărată; a se încrunta. /cf. bulg. bărța

A SE ZBÂRCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre piele) A face zbârcituri; a căpăta riduri; a se rida; a se încreți; a se cuta. 2) fig. A manifesta nemulțumire printr-o grimasă; a se încreți. /cf. bulg. bărța

sbârcì v. a face sbârcituri. [Slav. *SŬBŬRČATI (bulg. NABŬRČAVAM), a se strânge].

zbîrcésc v. tr. (bg. bŭrčy, zbîrcesc [Bern. 1, 108], rudă cu zgîrcesc și zbîrcĭog). Zgîrcesc, încrețesc, strîng (o suprafață): arsura îĭ zbîrcise pelea. V. refl. Fața i se zbîrcise de bătrîneță. V. intr. A zbîrci din nas, a da semne de neplăcere. A zbîrci la joc (Bz.), a spurca, a greși, a da o lovitură greșită.

ZBÎRCI vb. 1. a (se) cuta, a (se) încreți, a (se) rida, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boți, a (se) brăzda. (Obrazul i s-a ~.) 2. (pop.) a se pomăi, (reg.) a se pomi, a se pomisi. (După boală i s-a ~ trupul.)

ZBÎRCIRE s. cutare, încrețire, ridare, (fam.) smochinire. (~ pielii obrazului.)

zbârcí², zbârcesc, vb. refl. – A face cute, a se încreți. – Din bg. sbărča (DLRM, DEX, MDA).

a o zbârci expr. a da greș, a eșua într-o încercare; a rata ținta.