ZAVÍSTIE, zavistii, s. f. (Învechit și arhaizant) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie. Vremea trece și zavistia se adîncește în sufletul omului ca o drojdie înveninată. SADOVEANU, F. J. 530. Dezbracă-te degrabă de orice deșertăciuni, Mîndrii, cruzimi, zavistii, mînii, bîrfiri, minciuni. MACEDONSKI, O. I 167. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii... să ridicăm stăvili, să semănăm zavistia și ura... ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră. RUSSO, O. 30. ◊ (Personificat) La Constantinopol, zavistia curtezanilor aruncă vina asupra lui Gherontios. ODOBESCU, S. III 636. Zavistia semăna sămînța gîlcevelor. RUSSO, O. 36. ♦ (Mai ales la pl.) Intrigă, pîră. Nu dădea prea multă luare-aminte zavistiilor satului. GALACTION, O. I 144. ◊ (Personificat) Zavistia cu aripi de libelulă zburase de la ureche la ureche. GALACTION, O. I 142.