zátor sn vz zător

zătór (-oáre), s. n. – Țîță întărită a scroafei. – Var. zătorci, f. pl. Sb., cr. zatore (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 470). În Banat și Olt.

ZĂTÓR, zătoáre, s. n. (Banat, Olt.) Ugerul plin al scroafei. (scr. zatore)