zaplágiu sn vz zăplaz

zapláj smn vz zăplaz

zapláț sn vz zăplaz

zapláz sn vz zăplaz

ZĂPLÁZ, zăplazuri, s. n. (Pop.) Gard (de scânduri, de ulucă); ulucă. – Et. nec.

ZĂPLÁZ, zăplazuri, s. n. Gard (de scânduri, de ulucă); ulucă. – Et. nec.

ZAPLÁZ s. n. v. zăplaz.

ZĂPLÁZ, zăplazuri, s. n. Gard (de scînduri, de uluci). Deodată straja se-nfioară: O umbră lunecă furiș Lîngă zăplazul de la moară. DEȘLIU, M. 35. Un cucoș sări pe zăplazul de scînduri, bătu din aripi și trîmbiță vesel în lumina aurie. SADOVEANU, O. I 344. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz, S-a pus, înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz, COȘBUC, P. I 102. Ce mai de pomi s-au pus în ținterim, care era îngrădit cu zăplaz de bîrne, streșinit cu șindrilă. CREANGĂ, A. 2. – Pl. și: zăplaze (DELAVRANCEA, la TDRG). – Variantă: zapláz (ANGHEL-IOSIF, C. L. 78, CARAGIALE, O. I 334, EMINESCU, O. I 112) s. n.

ZAPLÁZ s. n. v. zăplaz.

ZĂPLÁZ, zăplazuri, s. n. Gard (de scânduri, de uluci). [Var.: zapláz s. n.]

zăpláz (pop.) (ză-plaz) s. n., pl. zăplázuri

zăpláz s. n. (sil. -plaz), pl. zăplázuri

ZĂPLÁZ s. v. gard, împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă.

ZAPLÁZ s. m. (Var., Mold.) Zăplaz. (din ucr. zaplaz) [și DLRLC]

zăpláz (-zuri), s. n. – Gard, ulucă, îngrăditură. – Var. zaplaz. Rut. zaplaz (Scriban), cf. plaz. În Mold.

ZĂPLÁZ ~uri n. Gard de scânduri sau de uluci care îngrădește o curte sau o grădină. /Orig. nec.

zaplaz n. Mold. uluci: aceiași pomi crengi întind peste zaplaz EM. [Rut. ZAPLAZ].

zapláz n., pl. urĭ și e (rut. zaplaz. V. plaz). Est. Gard de scîndurĭ. – Pl. m. jĭ (Let. 3, 205 și 215). V. ulucă.

zăplaz s. v. GARD. ÎMPREJMUIRE. ÎNGRĂDITURĂ. OCOL. ULUCĂ.