zamă definitie

2 intrări

27 definiții pentru zamă

zámă sf vz zeamă
ZÁMĂ s. f. v. zeamă.
ZEÁMĂ, (2) zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nicio zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nicio noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Fel de zeamă (1). 3. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. Zeamă de prune = țuică. 4. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 5. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, folosită ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zámă s. f.] – Lat. zema.
ZÁMĂ, zămuri, s. f. V. zeamă.
ZEÁMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zámă s. f.] – Lat. zema.
ZÁMĂ s. f. v. zeamă.
ZEÁMĂ, zemuri și zemi, s. f. (Și în forma zamă) 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mîncare (v. supă, ciorbă, borș); partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb (v. sos). Cum sfîrși șătrarul aceste cuvinte, jupîneasa Avramia intră cu zama de găină aburind în străchini. SADOVEANU, Z. C. 45. O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluțe de grăsime. DELAVRANCEA, T. 38. Găina bătrînă face zama bună. NEGRUZZI, S. I 251. Mi-am luat seamă: Iepurașu-i bun de zeamă, Iepuroaica de friptură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367. ◊ E x.p r. A mînca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsînd altora foarte puțin sau nimic. A spune o zeamă lungă = a vorbi îndelung spunînd lucruri neinteresante; a. vorbi verzi și uscate. Nu ești nici de zeama ouălor, se spune (ironic) cuiva pe care nu se poate pune nici un temei. Sărace, sărace! nu ești nici de zama ouălor. CREANGĂ, P. 92. Zeamă lungă să se-ajungă = mîncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane. Tot de-o zeamă = deopotrivă. A nu fi de nici o zeamă = a nu fi bun de nimic. Soarbe-zeamă = om prost, molîu. Zeamă de clopot (sau de hîrleț) = moartea. Leacu-i zamă de clopot, leacu-i zamă de hîrleț. Moartea-i leacu. ȘEZ. IX 147. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă, vorbe goale. Rușinea, zeamă de vorbe. DAVIDOGLU, M. 63. ◊ Fig. Această streină zamă cu iuțime-n- veninată au vîrît în a lui patimi o aprindere turbată. CONACHI, P. 297. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; (regional) moare. Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean. GHICA, S. A. 83. 2. Lichid conținut de celulele și țesuturile organismelor vegetale și care se scurge cînd acestea sînt zdrobite; suc de fructe sau de plante. Dete copilului zeama stoarsă din o smochină și mîncă copilașul de se minună și sihastru. ISPIRESCU, L. 190. Se leapăd’ alămîia ce zama i s-a stors. NEGRUZZI, S. II 240. Au stors și puțină zamă de alămîie. DRĂGHICI, R. 138. ♦ (Popular) Zeamă de prune – țuică (mai ales de calitate inferioară):’ A băut un pahar de zeamă de prune și acum e în gîrliciul bordeiului. GALACTION, O. I 41. Nu țuică de a d-voastră, zeamă de prune. TEODORESCU, P. P. 176. Zeamă de struguri = vin, must. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă-ou fiert puțin, cu conținutul puțin coagulat. ♦ (Rar; la sg. cu valoare de pl.) Lacrimi. Am un loc oval, Cînd eu l-am scărpinat, Zeamă i-a picat (Ochii). GOROVEI, C. 249. ♦ (Rar) Sînge. Că din spate-mi iese zamă. ȘEZ. III 124. – Variantă: zámă s. f.
ZEÁMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi nici de zeama ouălor sau a nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă să se-ajungă = mâncare făcută cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeamă lungă = vorbărie lungă, lipsită de interes. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Soarbe-zeamă = om prost, molâu. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).
zeamă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
zeámă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
zeámă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
ZEÁMĂ s. 1. v. suc. (~ de lămâie.) 2. zeamă de varză = (pop.) moare.
ZEÁMĂ s. v. ciorbă, lichid, supă.
zeámă (-émi), s. f.1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s. f. (poșircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403).
ZEÁMĂ zémuri f. 1) Fel de mâncare lichidă, pregătită din carne sau pește, cu legume, acrită cu borș; ciorbă. 2) Lichidul dintr-o fiertură; apă în care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ◊ ~ lungă a) zeamă cu mult lichid; zeamă subțire; b) vorbă multă și fără rost; pălăvrăgeală; flecăreală; trăncăneală. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid conținut în fructe sau legume; suc. * ~ de varză lichid acru și puțin sărat în care s-a murat varza; moare. 4) Substanță lichidă de natură diferită (folosită în industrie, agricultură etc.). * ~ tanantă soluție folosită la tăbăcirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema
soarbe-zeamă m. fig. și pop. om bleg.
zamă f. Mold. V. zeamă.
zeamă f. 1. licoare scoasă prin stoarcere sau fierbere: zeamă de lămâie, zeamă de carne; 2. preparațiune culinară lichidă în care se pune sare și condimente: zeamă grasă. [Lat. vulg. ZEMA, suc].
zámă, V. zeamă.
zeámă f., pl. zemĭ și ob. n. zémurĭ (lat. pop. zĕma, d. vgr. zéma, suc, fertură). Sucu bucatelor (maĭ supțire de cît sosu): zeama stufatuluĭ. Sucu poamelor: zeamă de lămîĭe. Zeamă de carne, fertură de carne fără nicĭ o legumă. Zeamă lungă (Iron.), zemurcă, heltĭugă, mîncare cu prea multă zeamă și prea puțină carne: zeamă lungă să s’ajungă! – În nord, est și Olt. zamă.
ZEA s. 1. suc. (~ de lămîie.) 2. zeamă de varză = (Mold.) moare.
zea s. v. CIORBĂ. LICHID. SUPĂ.
zámă, (zeama), s.f. – 1. (gastr.) Supă; fiertură din carne sau legume; apa în care fierb bucatele. 2. Nume generic pentru diverse lichide; suc, must; zeamă de prune = țuică. – Lat. zema < gr. zema „suc, fiertură” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Graur, Ivănescu, Rosetti, cf. DER; DLRM, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. dzama (Macrea, 1970: 14; Candrea, cf. DER), pol. dziama (Macrea, 1970).
ZAMĂ (zeamă) subst. 1. Zamă b, (17 A III 85); – Gh. mold. 1656. – Drag. (16 A I 484) etc.; Zamă-neagră, mold. (Glos; RI II 142), Dzamă D. (RI X 275). 2. Zeameș, G. (17 A V 170); -ești s. (C. Ștef); Zameșăști s. (Dm). 3. Zamoe, Mărica (BCI VII 6). 4. Cf. Zam t.; Zăm, Radul (16 B II 269); -ești s. (Dm). 5. + -șa: Zamșe, Vas. mold., 1756.
găina bătrână face supa / ciorba / zeama / bună prov. (er.) femeia matură experimentată reprezintă pentru bărbați partenerul de sex ideal.
zeamă, zemuri s. f. 1. (er., vulg.) spermă. 2. (deț.) supă.
zeamă de clopot expr. (pop.) moartea.

zamă dex

Intrare: Zamă
Zamă
Intrare: zeamă
zamă substantiv feminin
zeamă 1 pl. -uri substantiv feminin
zeamă 2 pl. -i