ZA2, zale, s. f. 1. (Și în forma zală) Fiecare dintre ochiurile unui lanț (v. verigă); p. ext. (la pl.) lanț. De la munte la munte, Numai zale mărunte (Furnicile). SADOVEANU, P. C. 9. Lanțurile cad rupte zală de sală. RETEGANUL, P. V 33. Pentru trei mîndruțe-a mele, Purtai trei perechi de zale. MAT. FOLK. 807. La podul cu zalele, Răsărit-a soarele. ȘEZ. I 291. ♦ Lanț mic de metal, întrebuințat mai ales ca podoabă; lănțișor. Mijlocul le era coprins de o cingătoare de curea cu ținte, cu zale aurite de care atîrna sabia. ISPIRESCU, M. V. 44. 1 păreche brățări de aur cu zale. ODOBESCU, S. I 421. ♦ Cusătură de flori în formă de lănțișor, pe ie sau pe catrință. Kiro, Kirolină, Floare din grădină... Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale, Lăsată pe șale. ALECSANDRI, P. P. 116. 2. (Mai ales la pl., cu valoare de sg.) Țesătură făcută din inele mici de fier, legate unul de altul; p. ext. haină făcută din această țesătură, și folosită în antichitate și în evul mediu de ostași spre a se apăra de loviturile dușmanilor. Oh! ce strălucite zale! ce coif mîndru! ce pieptar Minunat! DAVILA, V. V. 75. Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za și să n-arunc coiful și sabia asta? DELAVRANCEA, O. II 172. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care, În turbarea-i furtunoasă, a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. La gît avea grumăjer rotund de zale de fer. ODOBESCU, S. I 65. ◊ Fig. Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gînduri Și-mbrăcate-n za eternă, întocmește-le în rânduri. VLAHUȚĂ, P. 83. 3. Zăbală. – Pl. și: (Mold.) zăi (ȘEZ. VII 167). – Variante: (regional) (1) zálă, (2) zále (ALECSANDRI, P. A. 112), zea, zeale (NEGRUZZI, S. I 148, ALECSANDRI, P. P. 63, ȘEZ. V 175), s. f.