ZĂTICNÍ, zăticnesc, vb. IV. 1. Tranz. A împiedica, a stingheri, a stînjeni, a tulbura, a încurca. Strîmtoarea locului de bătaie, pădurile și dealurile favorizau înapoierea romînilor și zăticneau mișcările turcilor și silințele lor de a-i înconjura de toate părțile. BĂLCESCU, O. I 91. Pricina ce mă zăticnește a nu împlini aceste sfinte datorii... GORJAN, H. I 67. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. Stați pe la locuri, boieri! strigă atunci Mihnea cu glas tare. Ci nu vă zăticniți din gustare! ODOBESCU, S. I 79. – Variantă: zătigní (BUDAI-DELEANU, Ț. 176).