zăgneátă f., pl. ete (rus. za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dial. za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, d. vsl. gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. Fig. (rev. I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța. – În Cov. (și Trans.) zăgnată, pl. ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, pl. ete (după vsl. žigati, žešti, a arde. V. jigală); în Tut. zăgnat, pl. urĭ și e; în Trans. și zăcnată și zămnată.