y m. (pron. igrec). O literă de origine grecească adoptată de Romanĭ și transmisă noŭă. Vechiĭ Grecĭ o pronunțaŭ ca u (cum se vede din cuvinte româneștĭ ca martur, papură ș. a.), apoĭ ca ü, apoĭ ca i. Nu se întrebuințează de cît în nume și cuvinte străine. În transcripțiunea cuvintelor slave ș. a. are sunetu luĭ î, precum vydra (vîdra), vidră. Une-orĭ ține loc de ĭ, că la Spaniolĭ.