vătúi (-i), s. m. – Animal (mai ales ied sau iepure) de un an. – Var. vătuiu, văitoi. Mr., megl. vitul’u. Lat. *vĭtŭleus (Weigand, Krit. Jb., XII, 98; Weigand, Jb., XVI, 230; Pușcariu 1867; REW 9406). Der. din lat. *haeduleus (Lexiconul de la Buda) sau din mag. fiatal „tînăr” (Cihac, II, 534) nu este probabilă. Se folosea mai demult ca adj., cf. Dosoftei, taur vătui „tăuraș”. Din rom. trebuie să provină alb. vëtulj(ë), rut. vatulja, vrtujka, pol. wetula (Candrea, Elementele, 405).