vătráĭ (vest) n., pl. ĭe și urĭ, și vătrár și vatrár (est) n., pl. e (d. vatră, ca tăcĭunar d. tăcĭune. Numaĭ vătraĭ vine d. sîrb. vatralj, bg. vatral). Unealtă de fer de scormolit focu. (Lopățica e de luat cărbunĭ, ĭar cleștele de apucat). Traĭ cu vătraĭ, căsnicie rea, adică „cu bătăĭ cu vătraĭu”.