VATÁLĂ s. f. v. vătală.

VĂTÁLĂ, vătale, s. f. Organ mobil al războiului de țesut, care susține spata și permite dirijarea suveicii prin rost, menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură. [Var.: vatálă s. f.] – Din bg. vatala.

VATÁLĂ, vatale, s. f. Organ mobil al războiului de țesut, care susține spata și permite dirijarea suveicii prin rost, menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură. [Var.: (pop.) vătală s. f.] – Din bg. vatala (pl.).

VĂTÁLĂ s. f. v. vatală.

VATÁLĂ, vatale, s. f. Fiecare din cele două lemne orizontale și paralele în care se fixează spata războiului; p. ext. întregul dispozitiv care susține și poartă spata. Sunetele ritmice al suveicei și al vatalelor... mai curînd îmi creau o atmosferă prielnică și odihnitoare. SADOVEANU, O. VIII 212. Pe aiurea o trage pe mireasă cu vatala, ca să-i meargă țesutul cu spor. SEVASTOS, N. 259. Cu suveica nu știi da, Cu vatala. tot așa, Da la joc haida, haida. ȘEZ. II 68. ♦ Cadrul de lemn al jugului de la joagăr, în care se fixează pînza ferăstrăului. – Variantă: vătálă (SANDU-ALDEA, D. N. 181, CREANGĂ,O.A. 33, BELDICEANU, P. 68) s. f.

VĂTÁLĂ s. f. v. vatală.

vătálă s. f., g.-d. art. vătálei; pl. vătále

vatálă s. f., g.-d. art. vatálei; pl. vatále

vătálă s. f., pl. vătále

VATÁLĂ s. (TEHN.) (pop.) brâglă. (~ la războiul de țesut.)

vătálă (-le), s. f. – Organ mobil al războiului de țesut. Bg. vatala, vatalo (Tiktin; Conev 61), cf. slov. vatal.

VATÁLĂ ~e f. la pl. Dispozitiv mobil constând din două piese orizontale, în care se prinde spata la războiul de țesut. /<bulg. vatala

brâgle f. pl. în Oltenia și Tr.: vatale (la stative). [Origină necunoscută].

vatale f. pl. V. băteală: vatala de sus și de jos. [Bulg. VATALI].

vatálă f., pl. e (bg. vátalo, pl. vatala). Pl. Cele doŭă lemne (care formează un cadru cu altele doŭă micĭ) care țin spata războĭuluĭ de țesut. – În Olt. brîgle.

VATALĂ s. (TEHN.) (pop.) brîglă. (~ la războiul de țesut.)