vătaf m. (pl. vătași) 1. cioban care păzește stâna: cu nouă ciobani și cu vătaful zece POP.; 2. mai mare peste: unde nu este pisică, șoarecii vătaf ridică PANN; 3. îngrijitor de curte domnească sau de moșie boierească: împăratul avea un vătaf de curte POP; 4. inspector de țigani: (vătaful) veni cu gârbaciu îndată și-i goni pe toți la cort PANN; 5. conducătorul celor ce prepară festivitățile unei nunți țărănești; 6. sensuri arhaice: a) căpitan peste cinci sute de oșteni (numit în urmă ceauș): vătaf de aprozii de vânători BĂLC; b) subprefect de plaiu (în opozițiune cu zapciu): vătașii plaiurilor și zapcii plășilor. [Turc. VATTAS, cioban: variantele vătaf, vătah, vătav, vătaș, vătaj, sunt deduse din pl. vătași; termen primitiv pastoral, sinonim cu baciu, apoi generalizat pentru căpetenie în genere (și în special militară)].