vărsá (-s, át), vb. – 1. A turna. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A arunca, a azvîrli. – 4. A da afară, a vomita. – 5. A pune un lichid în pahare. – 6. A difuza, a propaga, a răspîndi. – 7. A preda, a remite, a plăti. – 8. (Refl.) A-și duce apele într-o apă apă mai mare, a-și uni apele. 9. (Refl., rar) A ieși din albie, din matcă. – Mr. versu, virsare. Lat. vĕrsāre „a răsturna” (Diez, I, 442; Pușcariu 1861; REW 9252), cf. it. versare, prov. versar, fr. verser, cat., port. vessar, alb. veršoń (Philippide, II, 657). Evoluția semantică este deja romanică și pare normală, cf. iud. sp. arrebeser cu același sens, sp. revesar „a vomita”. Este de uz general (ALR, I, 145); sensul 7 este calc după fr. verser. Der. vărsat, s. n. (acțiunea de a vărsa; vomitare; înv., pustulă, bubuliță; variolă, varicelă), ultimele sensuri probabil pornind de la ideea de „împrăștiere”, cf. sp. derrame, bg. sipanica „variolă”, de la sipĭa „a vărsa” (bg. se poate explica prin rom., cf. Capidan, LL, I, 287), cuvînt de uz general (ALR, I, 117); vărsător, adj. (care varsă, care toarnă; s. m., semn de zodie); vărsătură, s. f. (faptul de a vărsa, ceea ce a fost vărsat, vomitat); vărsărie, s. f. (vărsare), cuvînt rar, creat de Negruzzi după apărie, ierbărie etc. (Tiktin); revărsa (mr. aruvisare, var. răvărsa, citată de Candrea, nu e atestată), vb. (a împrăștia, a răspîndi, a difuza, refl., a ieși din albie, a inunda; a se extinde, a invada, a ocupa), a cărui der. directă din lat. revĕrsāre (Pușcariu 1458; Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 209; REW 7272) nu este posibilă, căci v intervocalic trebuia să se piardă; vărsămînt, s. n. (plată a unei sume de bani), după fr. versement.