ZVÎRLÚGĂ, zvîrlugi, s. f. Pește mic de culoare gălbuie, cu mișcări foarte iuți, răspîndit în rîuri și în apele stătătoare (Cobitis taenia). Iată, se găsesc aicea boișteni, zvîrlugi și porcușori. SADOVEANU, Î. A. 52. În albia-i ce-n munte-adînc se sapă, Zvîrlugi subțiri alunecă pe fund. CAZIMIR, L. U. 27. ◊ (Ca epitet pentru persoane sau în metafore și comparații, sugerînd ideea de mlădiere, iuțeală, vioiciune) Nu ești tu, Achime? întrebă ea iar și tot speriată ca o zvîrlugă închide poarta, intră în curte și se ridică peste ulucă. PREDA, Î. 49. Avea ochi vicleni ș-un trup mlădios ca o zvîrlugă. SADOVEANU, O. VIII 8. Iute ca o zvîrlugă se repezi și îmi sări drept în brațe. HOGAȘ, M. N. 18. Și unde-ai stat tu, fa zvîrlugă, așa singurică trei zile și trei nopți de-a rîndul. id. ib. 212. – Variantă: vîrlúgă (CARAGIALE, M. 13, ALECSANDRI, P. P. 353) s. f.