VÎRCOLÁC, vîrcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă provenită dintr-un copil care a murit nebotezat și care mănîncă luna sau soarele, producînd eclipse. Vede luna Cum o mîncă vîrcolacii. BENIUC, V. 53. Într-o zi vîrcolacii au mîncat... o jumătate din soare. C. PETRESCU, R. DR. 152. Iară luna, toată noaptea, o mănîncă vîrcolacul. EFTIMIU, Î. 72. Rîdea de cei ce cred în «iele», în «stafii», în «vîrcolaci», în «pricolici», în «vrăjitoare» sau în alte nimicuri născocite de cine știe ce minți slabe. BASSARABESCU, S. N. 120. 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița; nălucă. – Variante: vîrcoláci (ALECSANDRI, P. A. 39), vîrcolíc (ALECSANDRI, T. 616), vîrcolág (PAMFILE, CER. 89), vîrgolág (LESNEA, I. 50) s. m.